România, te iubesc? Te-am iubit vreodată?

România, luată ca țară, este minunată, există resurse nenumărate, o istorie plină de eroism… Dar toate aspectele pozitive dispar în momentul în care este privită răutatea din ochii oamenilor, care au devenit așa din cauza vieții de amărâți pe care o au, fiind obligați, datorită altora, care le dictează ce să facă… Românii nu mai trăiesc cu adevărat de foarte mult timp, și mă refer la cei obișnuiți, nu la “vip-uri” sau la persoanele “importante” din stat, cei ce au bani cu duiumul, majoritatea datorită rudelor pe care le au în Parlament sau în Guvern, ori chiar pe șeful statului… cei pe care i-am enumerat sunt reprezentații legali ai oamenilor de rând, iar acest fapt le dă dreptul să își bată joc total. Asta e politica… Așadar, toată țara e defectă, e defect sistemul medical, precum și cel de învâțământ, sistemul juridic, caminele groaznice…tot. Iar primarii, nu dau nume, dar se știu care, dezvoltă turismul în acele orașe, uitând să se gândească la oamenii ce pur și simplu mor din cauza înfometării. Văd un astfel de viitor extraordinar, să fie vizitați de toate tipurile de oameni, de stăini, că doar ei sunt mai importanți, pentru că ei, venind cât mai mulți, îi ies primarului bani, doar ce afaceri ar putea face cu un oraș de gunoi, plin de oameni care beau și se târâie pe drumuri, pentru că societatea i-a facut slabi, i-a determinat să se limiteze, să se gândească că viața nu are nici un scop, să facă aceleași chestiuni zilnic, rutina să îi termine, să nu mai spere să vadă lumea, pentru că oricum nu ar reuși, cu ce resurse financiare? Mai apar cazuri în care copii de 13 ani se sinucid pentru că le e frică să ajungă acasă, la mama și tata, care îi bat de îi usucă, pentru că profesorul a avut o stare de rahat în acea zi și se razbună pe bietul copil și îi trântește un 3 în catalog… Cu ce suflet să se mai ducă acela la școala? Ca să îi pună profesorul nu știu ce notă mică și apoi să își primească bătaia acasă? Ce viață e aceasta? Ce Speranță pentru copii? Ce se întamplă? Sau un copil de 1 an și 2 luni să moară, pentru că doctorița de familie i-a dat o rețetă, pe care părinții nu o puteau plăti, că mai aveau încă 3 copii de hranit și tratat, deși pentru copii atât de mici se dau tratamente gratuite… Speranța pentru România mai există, dar atâta timp cât fiecare dintre români se schimbă, redevin oameni, nu bestii egoiste, nesătule… În ce lume trăim? Într-o lume mizerabilă!

România, nu te iubesc, pentru că nu îi iubesc pe oamenii ce îți aparțin. Dar ne vom reveni.

P.S.: Articol scris de către Oana Nechiforescu, elevă în clasa a XII-a și probabil viitoare studentă la jurnalism.

Tristețea Papagalului

Fiecare dintre noi își poate da seama de înțelesul acestui titlu. Cine este papagalul? Acel om “minunat”, care de fiecare dată când îi cerem ceva, vorbește neîncetat și nu explică nimic. Cum ar fi un funcționar public, pe care îl rogi respectuos să-ți zică unde să mergi ca să plătești o factură…și după ce că trebuie să plătești, adică nu îi ceri lui bani, deși așa reacționează, te lasă cu buza umflată și nu îți spune nimic concret: “În clădirea veche!”, cu un aer de “sictir”. Dar un copil de 15 ani ce să știe care e clădirea veche de pe timpul tinereții părinților săi? Așa că cel în cauză, în lipsa de informații, trebuie să întrebe un gardian pe unde să meargă, iar acest Gigi, foarte atent și respectuos mai are puțin și te conduce chiar el. Acum, de ce doamna functionară, care a facut o posibilă facultate, nu poate vorbi normal cu un om și în limba română, ci prin onomatopee, iar gardianul, unul obișnuit, să te vadă ca pe cel ce îl platește de fapt?

Un alt exemplu poate fi profesorul. Dar nu oricare, ci unul ce mănâncă zilele copiilor, ce îi termină din punct de vedere psihic prin cerințe, care nu îi ajută cu nimic, ori care exagerează sau își bate joc de elev, doar pentru a o face, din cauza monotoniei din traiul său, ori din pura prostie. Rolul unui profesor este de a explica, de a face conexiuni între teorie și practică și de a prezenta metode de învățare și mai ales de înțelegere a materiei. Această datorie profesională are o importanță diminuata acum, ba chiar a cam pierit. Un astfel de profesor nu are scăpare, doar în cazul în care mai este înca tănăr, dar numai dacă cineva reușește să îl facă să înghită ideea că, un elev, cum a fost și el cândva, stă în școală extraordinar și exagerat de mulți ani, își pierde viața învățând, când ar putea acei 20 de ani să îi traiască liber. Da, școala a început să dea starea de constrângere, de obligare, ceea ce este total nepotrivit. Iar cele două decenii trebuie să le simtă trecute în mod util, de aceea dacă un elev nu știe, pentru că nu reușește să priceapă, ar trebui să îi mai fie explicata o dată. Profesorii dau impresia, în zilele noastre, că se grăbesc să termine de predat, apoi “ascultă”,stârnind frica în stomacul deja gol al elevilor, ca după ce emoțiile le trec și prin călcâi, să se piardă cu firea, deoarece profesorul se uită urât și cu dispreț, ca la un gunoi, rezultatul fiind primirea notei 3. E ca la târg, cât îmi dai, primesti! Ce e asta? Și pentru ce se mai învață, în fond? Pentru note, că să aibă medie bună pentru facultate, ca apoi când ajung să facă rost de un servici ce nu concordă cu pregătirea superioară, să devină sclavi iar și să se simtă tot constrânși să meargă la slujbă, deci nu din plăcere, ci pentru bani. Atunci pentru ce mai trăim? Aceasta este sclavia modernă. Iar “stăpânul” este banul. Dar asta e altă poveste, o abordez altă dată. Nu înseamnă că sunt de părere că scoala nu e de nici un folos, din contră, ea dezvoltă multe simțuri, cel practic, imaginația, gândirea, comunicarea și multe altele, dar sistemul de învățământ mă irită. Revenind la profesori, unul se razbună pentru copilaria lui plină de note minime, deși învăța, altul, ca profesorul de matematică l-a pocnit, ori jignit și acum face la fel. Cine știe? Doar el și interiorul său trăiesc cu traume…

În concluzie, papagalul este trist deoarece nu are un scop în viață, ori nici nu își dă seama că devine un robot incomod, ce nu știe ori nu vrea să trăiască cu adevarat și să fie un folos pentru cei din jur. Deși, nimeni nu îl obligă să o facă, dar definiția societății asta este.

P.S.: Articol scris de către Oana Nechiforescu, elevă în clasa a XII-a și probabil viitoare studentă la jurnalism.

Tehnici de persuasiune

Printre cele mai utile tehnici de persuasiune aș enumera:

1. O înjurătură/o suită de înjurături.

2. O flegmă în față.

3. O tăcere în care înjuri în gând și îți înghiți saliva scrâșnind din dinți.

Valea Bistriței

Valea Bistriței (Valia Ghistrițâi – în dialect arhaic)

Încă o zi…

Încă o zi de care nu-mi voi aminti… Va rămâne însă aroma perioadei, anilor ăștia…

Iarna pe uliță

Găsitorului, recompensă!

Nu știu, încă, ce anume.

Mitul virginei

Populația planetei e fascinată de tot ce e abscons, paradoxal, imposibil, ireal și irațional (adică, de tot ce ar putea fi încadrat cel puțin parțial în categoria tabloidă: Șoc! Senzațional!). Această înclinație a naturii umane se poate explica foarte simplu: componenta irațională din personalitatea multor indivizi este dominantă, în timp ce componenta rațională, atât de frecvent invocată când se vorbește despre oameni și acțiunile acestora, este undeva într-un plan secundar, facându-se apel la ea doar în situații fortuite, de ultimă instanță când aplicarea ei contextuală nu mai poate duce la rezultatele scontate.

Filosofic, psihologic ar exista două abordări generale asupra problematicii raționalului/iraționalului uman. Prima, cea idealistă, susține că elemente ale raționalului sunt înnăscute, există aprioric în fiecare individ acestea diferențiindu-l în mare parte de regnul animal despre care se crede că acționează exclusiv instinctual, stimulat fiind de factori externi. A doua abordare, aș considera-o pe cea a empiriștilor englezi care prin conceptul de tabula rasa susțin că intelectul uman nu posedă un aparat rațional încă din naștere. Raționalitatea dezvoltându-se pe baza experienței. Eu aș identifica  existența raționalității cu existența unui spirit critic. Spiritul critic se dobândește în timp pe baza a tot felul de experințe, se învață. Dar dacă ne uităm la noi, la cei din jur, mulți au chiulit de la ora de raționalitate; acționează reactiv, instinctual, au un comportament condiționat de diverși factori externi pe care nu-i filtrează ajungându-se astfel la credințele, atitudinile și faptele iraționale cu care ne intâlnim atât de frecvent.

Unul dintre fundamentele pe care se bazează creștinismului, pe lângă cel al învierii lui Isus este fecioria mamei sale. Feciorie destul de importantă dacă e să ne luăm după cultul creat în jurul ei de principalele confesiuni creștine. Ea a născut virgină fiind. Bio-logic, imposibil. Tocmai acest fapt, această fantezie cu conotații erotice îi fascinează pe o bună parte dintre viețuitorii globului. Dacă e să acceptăm iraționalul fără de margini, atunci Isus a dezvirginat-o pe Maria. Conceptul psihologic, Complexul Oedip, are de azi un concept ginecologic înfrățit, Complexul Isus.

Paradox mioritic

Rasa umanoidă, în general, și cea românoidă, în particular sunt mereu nemuțumite, mereu se lamentează, mereu îșî compătimesc condiția, mereu își plâng de milă, mereu își ling rănile cu o satisfacție masochistă. Și apoi? Și apoi atât, sau o caterincă, denumită generic ca mândrie națională, haz de necaz.

Românul e nemulțumit, pe bună dreptate, de planificarea și mai ales de organizarea oricărui proiect, oricărei acțiuni în care este implicat sau care își răsfrânge efectele asupra lui. Pe de altă parte, însă, când aude despre noțiunea de management zâmbește ironic, condescendent. Confundă evident știința managementului, unealta, instrumentul cu  managerii, operatorii, elementul conștient, presupus rațional și activ din orice proiect. Majoritatea problemelor se datoreză managerilor, oamenilor, adică nouă de sus până jos și de jos până sus; și în foarte puține cazuri științei managementului care tot de om a fost elaborat.

P.S. Ne plângem de planificare, organizare și ne amuzăm pe seama teoriilor managementului care ne explică nouă cum trebuie făcut ca să fie bine când noi, românii suntem atât de isteți, inteligenți, spontani și adaptivi etc…………………………. (a se completa pe linia punctată infinitatea de calități naționale).

Veverița anarhistă

Traficul blog-ului ăsta (dacă s-ar putea vorbi de așa ceva în cazul lui) este în medie de 10 vizualizări pe zi. Marea majoritate a vizitatorilor ajunge pe meleagurile astea prin intermediul google/search.

Ce mi-a sărit în ochi în ultimele aproape două luni este  faptul că tot mai căutată este cartea lui Robert Nozick Anarhie, stat și utopie. Cred că ar exista două posibile explicații: 1. fie populația caută soluții; 2. fie studenții de la filosofie și/sau științe politice (în cazul în care studiază cartea asta) s-au pus să învețe pentru sesiune.

Ea e o anarhistă!

Creatura dementă și creatorul scelerat

William Paley  zicea ceva de genul: ”Dacă găsim un ceas înseamnă că undeva trebuie să existe și un ceasornicar.”

Istoria umanității e o lungă serie de crime realizate în numele a tot felul de aberații, fabulații. Natura umană e profund bolnavă, dementă încă din faza de proiect; acest proiect neputând fi realizat decât de un creator scelerat și/sau impotent.