Nu mai sper, nu mai cred, nu mai vreau nimic. Perspectivă nulă. Oportunităţi, alternative, soluţii, competenţe, cunoştinţe, aptitudini, abilităţi, motivaţie, recompense, recunoaştere, dezvoltare: Bullshit! Frustrare la vedere: aşteptări mari, realizări infime.

Pot spune doar că iluziile se plătesc cu deziluzii; că decontul naivităţii nu întârzie. La sfârşitul fiecărui ciclu de evoluţie/involuţie  personală, profesională, uitându-mă înapoi, tragând linie, facând bilanţul nu pot decât să exclam: Ce naiv!

Nu e o alegere prea bună să nu faci compromisuri, să ai coloană vertebrală, personalitate, orgoliu şi o aroganţă ponderată, sigură pe sine.

Sunt pregătit pentru orice, pentru ce e mai rău, să mă vând…unde sunt cumpărătorii?

De o bună bucată de vreme am căzut în braţele unei stări periculoase şi profunde de splin, de marasm cronic. Pierdut motivaţie!  Găsitorului recompensă! Sătul de rutină, caut ceva nou!  Orice, numai nou, inedit şi altfel să fie!

P.S. În aceste condiţii, voi lua pauză pentru o perioadă nedeterminată, până când voi găsi resurse de chef, de dispoziţie spre a mai scrie ceva.

Media generală a celor trei ani de studiu: 9.44

Notă licenţă: 9.50

P.S. 1. Când mi-am scris notele mai sus, instinctual era să le ataşez şi unitatea monetară-“lei”. O fi, deja, o eroare profesională sau chiar valoarea lor intrinsecă?

2. Despre învăţământul românesc universitar şi preuniversitar vom discuta mai multe în articole viitoare.

Criza s-ar putea să fie analfabetă.

S-ar putea să nu fi auzit niciodată de “A”, “B”, “C” sau “U”, “V”.

Însă, vrea să se alfabetizeze scrijelind cu încredere un “L”.

E probabil ca unele poveşti de succes să înceapă de pe linia de producţie…

” Studiul economiei nu pare sa reclame inzestrari deosebit de inalte si de specializate. Nu este ea, din punct de vedere intelectual, o materie foarte usoara in comparatie cu ramurile superioare ale filosofiei sau ale stiintei pure? Materie usoara, in care insa foarte putini exceleaza! Paradoxul isi afla explicatia, probabil, in faptul ca un bun economist trebuie sa posede o rara combinatie de inzestrari. El trebuie sa fie intr-o anumita masura matematician, istoric, om politic, filosof. Trebuie sa inteleaga simboluri si sa vorbeasca in cuvinte. Trebuie sa priveasca particularul prin prisma generalului si intr-un asemenea elan de gandire sa cuprinda deopotriva abstractul si concretul. Trebuie sa studieze prezentul in lumina trecutului, pentru scopuri situate in viitor. El trebuie sa fie dezinteresat si in acelasi timp sa vizeze un scop; sa fie distant si incoruptibil ca un artist, dar uneori la fel de cu picioarele pe pamant ca un politician. “

John Maynard Keynes (1883-1946)

P.S. Citat raspuns pentru fanitza si toti cititorii.

Stiintele economice si teoriile economice s-au fundamentat pe baza unor numeroase controverse in decursul timpului incepand cu secolul al XVIII-lea. Probabil tocmai caracterul controversat le-a permis acestora sa se dezvolte cu atata rapiditate in decursul a doar trei secole. Marea majoritate a teoriilor economice au avut ca ipoteze initiale, fie constatari empirice, fie rationamente deductive, inductive fie pur si simplu doar speculatii. Teoriile, scolile economice s-au dezvoltat in tandem, in mod continuu; fiecare teoretician aducea corectii teoriilor sau crea altele noi, contrare total sau partial celor deja existente. Mult timp calitatea de stiinta, in sensul ingust si matematic al cuvantului, a economiei a fost pusa la indoiala.

In conditii de criza economica  aceasta indoiala se manifesta iterativ, ciclic. Doar cei care nu cunosc caracteristicile elementare alea acesteia o pot privi cu circumspectie. Stiintele economice si teoriile ei sunt de multe ori contradictorii pana la modul cel mai radical posibil. Aceasta nu inseamna ca economia este inutila. Trebuie sa acceptam aceasta situatie ca pe un dat firesc al conditiei noastre umane. De cele mai multe ori teoriile economice sunt fundamentate avand la baza ipoteze, conditii, restrictii care nu reprezinta in modul cel mai fidel realitatea. Aceste teorii sunt demersuri pur intelectuale si se accepta ca aplicabilitatea lor este limitata. Economia nu este o stiinta de factura matematicilor pure. Este o stiinta intr-o buna masura socio-umanista. Astfel, trebuie sa se inteleaga si sa se accepte ca legile si teoriile ei pot fi oricand contrazise de realitatea creata de catre perversitatea si lacomia patologica a omului.

Este de-a dreptul ridicol sa se puna sub semnul indoielii utilitatea stiintelor economice in conditii de criza. Este ca si cum s-ar cere desfiintarea medicinei doar pentru simplu fapt ca s-a declansat o epidemie. Fundamentele economiei nu pot fi clatinate doar pentru ca o mana de bogati doreste sa faca si mai multi bani dintr-o criza, asa cum fundamentele medicinii nu pot fi clatinate doar pentru ca o minte diabolica a creat undeva intr-un laborator un virus. Economistii si medicii nu sunt nici magicieni, nici dumnezei, ei nu pot dezvolta un panaceu pentru a anula conditia noastra supusa imperfectiunii si aleatorului perpetuu. Criza actuala se datoreaza celor care au de castigat de pe urma ei, in nici un caz economistilor sau stiintei economice. Important in acesta perioada a postmodernismului (caracterizat prin incalcarea tuturor legitatilor cunoscute) sa ne pastram luciditatea, spiritul critic si valorile fie ele liberale sau sociale.

Sunt pasionat de teorii. Probabil pentru ca nu excelez la capitolul dexteritate m-am refugiat in bratele teoriilor. Imi place sa cred ca pe cele mai multe le inteleg  macar la un nivel superficial, vulgar indiferent de stiinta careia ii apartin. Cand aud cuvantul teorie, reflexul neconditionat este sa ciulesc urechile si sa fac ochii mari. Pana nu demult, eram partizanul unora si dusmanul celorlalte, care sustineau contrariul. Simteam nevoia instinctuala sa ma alatur uneia care sa-mi confere stabilitate, suficienta si un model de gandire cat de cat coerent pentru domeniul studiat. De fiecare data cand descopeream o noua teorie ma asteptam sa-mi deschida alte orizonturi, sa releve adevarul absolut si sa arda complet tot ce stiam, tot ce se scrisese pana atunci. Acum, pe masura ce m-am uzat, dezamagit fiind de incapacitatea oricarei teorii de a oferi explicatii, solutii valabile pentru mai mult timp, de incapacitatea de a trata exahustiv o problematica, tocmai pentru ca este imposibil, am renuntat sa mai ader la o teorie sau alta, la o scoala de gandire sau alta. Asa ca am imbracat haina criticului, anarhistului, scepticului, relativistului, sofistului pregatit oricand sa sustina orice si contrariul aferent in functie de interese, de dispozitie, de dragul polemicii. Daca in trecut teoriile luau nastere ca reactie adversa la cele existente deja, acum, mai nou, nu se mai da foc la nimic, doar se recicleaza, se resusciteaza, se reinventeaza vechile modele de gandire prin aplicarea lor in cu totul alte domenii decat cele initiale. Interdisciplinaritatea este cuvantul de ordine. Stiinta care se preteaza cel mai mult la interdisciplinaritate este Economia. Din acest motiv o consider foarte importanta. Economia a asimilat concepte, teorii, modele de gandire din cultura, filosofie, biologie, cibernetica, fizica, matematica, sociologie, psihologie etc.

Lasand la o parte explicatiile tehnico-financiare ale crizei economice globale, pentru majoritatea oamenilor obisnuiti mai mult sau mai putin paranoici, fara putere de decizie, fara parghii, fara acces la informatii de prima clasa raman intrebarile: 1. Aceasta criza putea fi evitata? 2. Aceasta criza a fost controlata, instrumentata etapa cu etapa in intreaga sa evolutie? Cred ca exista trei teorii, trei moduri de a privi un fenomen atat important precum criza globala: pe de o parte clasica teorie a conspiratiei, la cealalta extrema, teoria lebedei negre lui Nassim Nicholas Taleb iar in zona mediana, mai putin radicala decat primele doua, teoria reflexivitatii a lui George Soros. Originea teoriei conspiratiei coincide probabil cu originea omului; in ce priveste teoriile lui Nassim Nicholas Taleb si George Soros acestea isi au originea declarata in opera si influenta puternica a filosofului Karl Popper. Principiul fundamental al modului de a gandi al lui Karl Popper este failibilitatea. Failibilitatea are o rezonanta negativa, insa ea este in viziunea lui Popper o sursa a invatarii, a imbunatatirii constructelor umane ce sunt inerent imperfecte; prin imperfectiunea cunoasterii noastre invatarea si evolutia devin posibile. Greseala, esecul genereaza progresul, de orice natura ar fi acesta. Posibilitatile de imbunatatire sunt astfel infinite. Viitorul este deschis. Indeterminarea ar fi cuvantul cheie pentru intreaga activitate umana. Aceasta abordare optimista, as spune, cu o aversiuni scazuta fata de risc si viitor este una nascuta dintr-o incredere ridicata in calitatea morala a omului. Karl Popper este cel care ne spunea ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile…

Adeptii teoriei conspiratiei sunt, in general, cei care considera ca natura umana este in genere rea, bolnava moral. Atitudine, ce personal n-o consider departe de adevar, de realitate. Insa teoria conspiratiei sufera de slabiciunea de a fi capabila sa explice orice; fapt ce o descalifica intr-o buna masura. Ea este confortabila, facila si accesibila oricui, de aici si  popularitatea in randurile marelor mase de indivizi omogenizati intr-un gand si-o simtire impotriva unei elite care ar fi generat si controlat criza economica globala.

La cealalta extrema simpatizantii fanatici si euforici ai lui Nassim Nicholas Taleb si teoriei sale a lebedei negre exclud natura si responsabilitatea omului din jocul colapsului economic. Dupa ei, situatia actuala este una ce nu putea fi anticipata si cu atat mai putin controlata. Asistam deci la un eveniment extraordinar, cu cauze impersonale, independente de actiunile umane. Suntem supusi destinului, suntem damnati. Criza asta ar fi o realizare a foarte putin probabilului. Cred ca prin teoria lebedei negre se incearca o deresponsabilizare a tuturor celor cu putere de decizie ce aveau in mod sigur o imagine de ansamblu clara a situatie si asupra carora s-ar putea indrepta nemultumiri.

O viziune asupra crizei prin optica teoriei reflexivitatii a lui George Soros o consider mai de bun simt. La fel ca si Karl Popper, Soros considera ca realitatea, conditiile din piata nu sunt date. Ele evolueaza continuu, la nesfarsit sub influenta participantilor constienti care sunt influentati la randul lor de piata. Apare asadar un dublu feed-back intre aspiratiile participantilor ce devin pozitii luate in piata si starea reala din piata ca rezultat a actiunii acestora. Mizand pe capacitatea pietei de a se autoregla, de a se echilibra, marea majoritate a participantilor devin irationali actiunile lor avand influenta puternica asupra pietei ce devine incapabila sa absoarba, socurile, excesele. Astfel, actiunile individuale au consecinte neintentionate negative la nivel de piata si implicit de societate. Piata nu are constiinta, ea nu se gandeste cum sa fie bine tuturor actantilor. Nu poti sa-ti urmaresti cu lacomie interesele financiare proprii cu impact major asupra pietei fara ca intreg edificiul sa se darame la un moment dat. Catalaxia lui Friedrich Hayek, pietele eficiente, participantii rationali, toate devin niste concepte pur teoretice, golite  de aplicabilitate si chiar generatoare de pierderi in fata dorintelor puternice si influente ale celorlalti de a obtine profituri prin orice mijloace.

Consider ca teoria lebedei negre, prezentata intr-o carte aparuta la inceputul lui 2007, este o incercare metaforica de a prezenta un fenomen determinat de actiunea umana ca fiind unul impersonal, impredictibil, exceptional. Culmea e ca unii in fanatismul lor pentru o teorie care nu aduce mai nimic nou il considera pe autor un profet al… imprevizibilului !!! Marketing pentru masele… intelectuale…

P.S. Am citit in mare parte operele lui Karl Popper si George Soros. Nu am citit cartulia lui Nassim Nicholas Taleb pentru ca nu citesc bestseller-uri, pentru ca nu cumpar carti, doar imprumut de la biblioteca, pentru ca nu imi place autorul ca persoana (prefer o falsa modestie in locul unei arogante autosuficiente vadit afisate). Insa am citit, in schimb, despre teorie si am vizionat tot felul de interviuri si conferinte cu autorul care sa suplineasca cele 40 de pagini din cartea sa in care isi prezinta creatia atat de apreciata. Gasesc multe idei imprumutate de la George Soros; sa fie de vina radacinile comune in Karl Popper?

Blocaj temporalo-inspirational nedeterminat. Draft-urile sunt in sertar, la loc sigur. Unele vor fi fertilizate de trecerea timpului, iar altele, dimpotriva, vor fi degradate. Din pacate vom rata comentarea actualitatilor, insa voi incerca sa revin, daca voi avea posibilitatea, asupra unora dintre ele ce ofera adevarate lectii de economie.

Un cliseu utilizat intens spune ceva de genul: “O imagine face cat o mie de cuvinte.” Pasionatii de fotografie vor fi de acord cu el, il vor sustine fanatic chiar, iar unii literati si cititori inraiti il vor combate.

Nu o sa pic in capcana gandirii maniheiste; asa ca pentru a face mai inteles mesajul acestui articol ce abordeaza una dintre problematicile fundamentale ale economiei, inflatia, voi scrie mai putin de o mie de cuvinte care sa insoteasca elocventa poza.

Peste tot auzim discutandu-se despre inflatie, cu atat mai mult in perioada actuala, cand se poarta discutii pe teme economice oriunde. Aproape toti am devenit “economisti” cu ocazia acestei crize, ceea ce nu este rau din moment ce  suntem agenti economici si creditori ai banilor in circulatie tocmai prin increderea pe care le-o acordam. Sunt chiar de recomandat cunostintele elementare de economie intr-o lume din ce in ce mai materialista, in care stiinta economica ridica pretentia de a fi o stiinta universala pentru ca studiaza, tocmai, actiunea umana. Scoala austriaca chiar incearca sa asimileze economia praxiologie propunand ca termenul de economie sa fie inlocuit cu cel de praxiologie. Intentia o consider cel putin neinspirata pentru ca ar goli fiinta umana de caracteristicele sale fundamental spirituale (moralitate etc.), pentru ca ar analiza actiunile umane in mod reductionist, numai in termeni de eficienta, transformand relatiile interpersonale complexe in relatii pur tranzactionale, mecanice.

Inflatia a devenit un termen deja uzat si, parca, cu cat este mai folosit cu atat sensul i se dilueaza. Repetitia ajuta uitarea, nu invatarea. Multi studenti de la economie habar n-au cum se manifesta inflatia, iar, si mai multi n-au nici o idee despre cauzele ce ar putea s-o determine. Daca extrapolam observatia la intreaga populatie situatia nu e deloc imbucuratoare.

Teoria monetarista sustine ca unul dintre factorii majori ce genereaza inflatia este cresterea accelerata a masei monetare; crestere ce nu are acoperire in rezerve de aur. Practic, etalonul aur este o iluzie, o reminiscenta istorica ce nu are in vedere conditiile actuale. Aurul fiind o resursa limitata ar face ca prin raportarea masei monetare la el sa o limiteze pe aceasta la o crestere insuficienta. Pentru progres, este evident, avem nevoie de bani, de munca, de inteligenta care impreuna sa genereze bunuri si servicii de calitate. Mai sunt foarte multe lucruri de facut pe Pamant, exista nevoia de dezvoltare si deci nevoia continua de crestere a masei  monetare care sa permita realizarea de noi bunuri si servicii. Nu putem accepta o crestere economica zero. Astfel cresterea continua a masei monetare in toate formele sale (M1, M2, M3, M4) devine o conditie sine qua non pentru dezvoltarea economica generala. Legarea de aur ar oferi o crestere economica insuficienta. Cresterea masei monetare este necesara dar care este rata optima pentru o dezvoltare sanatoasa, structurala, sustenabila? Marirea masei monetare face ca banii sa fie usor de procurat de catre orice (spre exemplu prin credit); se mareste oferta de bani. In conditiile in care oferta de bani este mare se creaza conditiile supra-licitarii pentru bunurile si serviciile deja existente. La o  oferta de bani mare, oferta de bunuri si servicii se va ajusta intr-o prima faza prin cresterea preturilor ce va consemna fenomenul inflationist, si posibilitatea unui boom speculativ prin pret. Intr-o a doua faza oferta de bunuri ar trebui sa se ajusteze prin cresterea cantitatii  puse la dispozitia cererii, echilibrand cererea existenta crescanda sustinuta de cresterea masei monetare si antrenand scadere a preturilor. Insa pentru a ajusta oferta de bunuri si servicii prin cresterea acesteia este nevoie de cheltuieli de investitii, cheltuieli ce se situeaza la randul lor de  partea cererii , fapt ce va determina  o noua crestere a pretului pentru bunurile de investitii, de consum intermediar, capabile sa sustina crearea de valoare adaugata. Moneda  in circulatie fara acoperire in bunuri si servicii deja existente genereaza inerent inflatia dar si dezvoltarea atunci cand oferta de bunuri trece in a doua faza in care nu se ajusteaza doar prin pret ci si prin cantitate. Inflatia mare determina o scadere a puterii de cumparare a banilor; in schimbul aceleiasi unitati monetare nominale reusesc sa-mi procur o cantitatea mai mica de bunuri tocmai pentru ca pretul lor de vanzare/achizitionare a crescut. In mod evident inflatia afecteaza toti posesorii de bani; datorita inflatiei banii nu mai indeplinesc functia de conservare a valorii.  Pare o situatie fara iesire, un cerc vicios, daca excludem alternativa deflatiei.

Oferta de moneda este generata de Banca Centrala prin dreptul sau de senioraj primit din partea statului. Prin inflatie statul isi sustine deficitul bugetar, adica isi face cheltuielile ce depasesc veniturile din taxe si impozite din bani proaspat tipariti. Aceste cheltuieli guvernamentale mari vor intretine inflatia si expectatiile inflationiste ale agentilor economici care vor incerca sa se protejeze de o crestere viitoare a preturilor tocmai printr-o crestere a preturilor care sa le mareasca marja de siguranta. Ei vor anticipa o crestere a preturilor input-urilor, asa ca vor creste preturile output-urilor. Tot prin inflatie se obtin baze de impozitare mai mari si deci venituri mai mari pentru stat. Un alt efect pervers al inflatiei este scaderea reala a salariilor nominale deja negociate.

Milton Friedman considera ca banii tipariti in plus, inflatia echivaleaza cu un impozit. Daca este sa fim de acord cu aceasta afirmatie atunci putem spune ca si copilul din imagine tine in brate chitantele care atesta plata in avans a saraciei sale viitoare. Tot el apreciaza ca inflatia moderna este un fenomen tipografic. Actualizand consideratiile sale in conditiile in care M1 (moneda fiduciara) are o pondere scazuta in intreaga masa monetara inflatia devine un fenomen electronic, in care moneda scripturala are un rol important.

Trebuie sa fim constienti ca o teorie, din orice stiinta ar fi ea, nu poate sa trateze exhaustiv si sa rezolve definitiv o problema; insa teoria monetarista explica intr-un mod relativ simplu o problema, cel putin aparent, foarte complicata; de obicei perfectiunea si finetea stau in simplitate nu in constructele complexe de matematici superioare (unii economisti au incercat sa demonstreze prin matematici superioare eficienta pietelor, consider ca realitatea economica a aratat ca nu exista piete eficiente tot asa cum realitatea noastra terestra ne arata ca imperfectiunea este inerenta conditie umane).

Personal am o afinitate deosebita pentru teoria monetarista deoarece imi place sa ma consider unul dintre fondatorii ei. De ce spun asta? Pentru ca in adolescenta mea, pasionat fiind de filosofie si fara ca sa fi citit macar o pagina de economie, m-am intrebat stand intins in cada cu apa calda din baie (precum Arhimede sau Einstein )  de ce nu poate fi instaurata bunastarea generala? Mi-am raspuns ca ar trebui dati bani tuturor la coltul strazii; ar fi fost prea usor, asa ca in mod logic, intuitiv mi-am dat seama imediat ca o asemenea decizie ar duce  inevitabil la devalorizarea banilor, ajungandu-se, in final, la aceiasi saracie de care se incercase initial sa se scape. Asta a fost tot, am ramas multumit de raspunsul pe care mi l-am dat; insa aveam sa aflu peste ani de esenta teoriei monetariste si de cada de baie a lui Arhimede. Faptul ma face sa ma amuz de ironia intamplarilor si in momentele , rare, de aroganta puerila sa ma consider un mic Milton Friedman. Din pacate, pentru mine,  teoria fusese de mult scrisa: “totul a fost deja” (Ben Akiba); raman insa cu satisfactia personala si placerea de a va prezenta si voua situatia cu o continuitate in timp inedita.

P.S. Am incercat sa fiu cat mai lizibil si compact, este destul de probabil sa nu-mi fi reusit.

In ultimele doua saptamani nu am reusit sa mai scriu nici un articol datorita timpului acordat lucrarii de licenta, diferitelor proiecte, prieteniilor si lecturilor personale.

Am numeroase subiecte, teme de abordat insa nu am reusit sa le structurez si sa le discut cu mine suficient de mult astfel incat sa poata fi asezate pe blog intr-un mod cat mai lizibil.

Cred ca voi reveni, cel mai devreme peste doua saptamani, cu articole foarte interesante.

Va astept sa reveniti!