Monthly Archives: Ianuarie 2009

Adevaratii vinovati pentru criza imobiliara: brokerii imobiliari !

Enjoy it ! 🙂

Alba-neagra la ghiseul bancii

Ieri, 26 ianuarie 2009, aveam nevoie de niste lei ca sa-mi cumpar de la chioscul de pe colt  niste „biscuiti” asa ca am fost nevoit sa scot  niste sute de euro de la saltea (! – culmea, n-am mizat pe leu si nici nu mi-am facut depozit asa cum m-a sfatuit Domnul Guvernator al Bancii Nationale a Romania, Mugur Isarescu – !) si sa le schimb la una din agentiile bancare tot de pe colt, dar de vis-a-vis.

Prima agentie in care am intrat din cele 4 (BCR, BRD, Transilvania, Alpha Bank ce stau chircite intr-un ciorchine la parter de bloc, mai este si Banca Romaneasca la 30-40 de m, dar deja pare departe) a fost BCR. Aici mi s-a spus ca nu au lei. (foame de bani imi zic, pentru a doua oara in ultima perioada cand se intampla; bancomatul era defect, pentru a n-a oara).

Ma duc la vecinii lor de bloc, la BRD. Aici era o coada ca-n Epoca de Aur (probabil aflasera si ei ca se vand „biscuiti” la chioscul de vis-a-vis, imi zic); se lucra doar la un singur ghiseu; la celalalt ghiseu era afisat un panou: INCHIS; prima data cand observ sa se lucreze la un singur ghiseu in agentia aia. Ies.

Intru la vecinii de la Transilvania. Cineva in fata mea. Curs  de cumparare Euro: 42.000 Rol. Astept in spatele liniei galbene pe care initial o incalcasem; mi-am corectat orientarea in spatiu ulterior dupa atentionarea domnului de la paza care s-a apropiat. Vine randul meu; doamna de la ghiseu ii spune  domnului de la paza sa-i aduca cursul. Sunt atentionat ca noul curs este 41.600 Rol. In fine,  fie si asa, am nevoie de lei pentru „biscuiti”.

Inteleg ca bancile sunt organizatii cu scop lucrativ, orientate spre profit, eficienta si eficacitate si nu sunt case de caritate sau asociatii filantropice. A obtine profit e legal si e ratiunea, filosofia de a fi a economiei. Parafrazandu-l pe Adam Smith, brutarul nu-mi da paine pentru ca am eu nevoie de paine ci pentru ca are el nevoie de bani; insa a nu-ti asuma nici un risc, a transfera costul activitatii tale asupra clientului in secunda doi  si totodata sa sustii  in media ca urmaresti protejarea clientilor tai e de-a dreptul jignitor, un marketing al nesimtirii din care clientul nu percepe nici un beneficiu concret, ci dimpotriva, percepe ca este tras pe sfoara la modul cel mai ordinar ca-ntr-un joc de alba-neagra cu suma nula.

Ce trebui sa faca BVB ?

Apar in ultima perioada (in special de cand cu criza) pe la televizor tot felul de indivizi care isi dau cu parerea la modul cel mai dezinvolt despre bursa, macroeconomie, microeconomie si in general despre toate si orice.

Acum cateva zile la TMCTV o invitata emitea niste opinii privitor la BVB, ceva de genul: „trebuie ca BVB sa fie promovata, trebuie ca noi companii sa fie listate, trebuie ca procentajul reprezentat de free-float sa fie marit, trebuie ca pragul de detinere la Sif-uri sa fie majorat, trebuie (re)introdus short-selling-ul etc.” – enumera toate  afirmatiile, nemultumirile deja clasice despre BVB ce s-au tot adus in timp, in istoria recenta (2-3 ani) a BVB, fara a tine cont catusi de putin de realitatea economica si bursiera actuala.

Bursa nu are nevoie de promovare in perioadele de ascensiune  si de criza, atunci cand toti vorbesc despre ea promovand-o intr-un mod pozitiv, in primul caz, pentru ca multi sa cumpere si putini sa vanda si intr-un mod negativ, in al doilea caz, pentru ca multi sa vanda si putini sa cumpere. O reclama, un afis e greu sa te faca interesat de bursa daca pana la momentul contactului cu marketing-ul BVB nu ai citit despre bursa intr-un ziar, carte, site cu profil economic (adica daca pana atunci nu te-a interesat domeniul general al economiei) si mai ales daca nu ai profilul personal dispus catre risc si cu atat mai mult banii necesari pentru investitia efectiva. O promovare a BVB ar fi total fara rost, fara rezultate in conditiile in care majoritatea romanilor au o imagine foarte vaga despre bursa, (nu stiu ca marketing-ul sa faca educatie, si daca si-ar propune s-o faca, ar face-o cu costuri mari si efecte putin probabile) au o incredere subrezita datorita clasicelor jocuri piramidale din Romania ultimelor doua decade si au capacitatea de economisire redusa (majoritatea dintre ei). Se spune ca ar trebui sa se faca mai multa educatie bursiera. (nu prea mi-e clar de catre cine); destul de eronat, degeaba faci educatie daca nu exista interes si mai ales auto-educatie. Nu poti atrage in piata mase mari de investitori ne-educati fara ca la un moment dat sa nu repeti prostul exemplu al Greciei sfarsitului anilor ’90. Noi investitori intra de cele mai multe ori pe un trend ascendent, aproape de top cand li se pun actiunile in brate. Bursa nu este pentru o elita dar nici pentru oricine.

In ce priveste listarea de noi companii, degetele de la o mana ar fi suficiente pentru o enumerare. Economia are bursa pe care o merita. Ce companii mari au ramas nelistate? Si daca ar fi nelistate de ce ar face-o tocmai acum in conditiile in care lichiditatea este redusa, in conditiile in care multe companii au pretul curent al actiunilor mult sub valoarea nominala si valoarea net contabila? O incercare de listare acum ar fi un esec pentru organizatie deoarece multe actiuni ale companiilor deja  tranzactionabile sunt subevaluate (cei drept prin prisma preturilor si rezultatelor financiare istorice) iar pentru a atrage capital din partea investitorilor ar fi nevoie de o subevaluare a pretului actiunilor noi emise pentru a le face cat de cat atractive fata de celelalte deja existente. Asta ar insemna ca organizatia sa se vanda ea singura pe nimic; sa stabileasca un pret scazut pentru un volum mare de actiuni (cu sanse mari  si asa de a  ramane neatractive) si cu cvasi-obligatia unui volum mai mare de dividende de platit in viitor. Cum sa ceri  bursei si societatilor mai ales noi listari cand nu exista lichiditate, cand preturile sunt atat de reduse?

In ce priveste solicitarea de marire a procentajul reprezentat de free-float; e un non-sens in situatia actuala. Multe dintre societati isi rascumpara  propriile actiuni din piata (pentru a limita pe cat posibil, fara succes ce-i drept, caderea preturilor, si pentru a le revinde ulterior la un pret mai mare decat cel cu care le-au rascumparat) micsorand astfel free-float-ul, incercand sa reduca numarul actiunilor posibil a fi supravandute, aruncate in bid. O marire a free-float-ului acum nu e avantajoasa nici pentru societate (o face mai dependenta de capriciile pietei secundare care efectiv nu-i aduce fluxuri de capital ci doar ii formeaza unul dintre diversele preturi pentru actiune ce se pot lua in calcul in cazul unei evaluari) si nici pentru investitori (ar mari in situatia actuala mai degraba oferta decat cererea fapt ce ar duce daca nu la o scadere a preturilor cel putin la o evolutie intr-un range cu nivel redus pentru o perioada buna de timp).

Beneficiile ridicarii pragului de detinere la Sif-uri sunt mai presus de orice indoiala si in situatia actuala. Realizarea acestui deziderat  depinde mai mult de CNVM.

Referitor la short-selling, nu prea inteleg cum ar afecta acesta pe investitori. Presupunand ca short-selling-ul al provoca intr-adevar o scadere a preturilor actiunilor, investitorul nu ar avea de ce sa se alerteze pentru ca el, cel putin teoretic, este cel care priveste pe TL, are incredere in afacerea respectiva, in situatia financiara viitoare, in management-ul societatii. In situatia in care este intr-adevar investitor, ar trebui sa se uite mai putin la pretul curent al actiunilor din free-float ce sunt vanturate intr-o piata secundara de speculatorii damnati de el; speculatori care isi asuma riscuri si genereaza lichiditate tocmai ca el sa poata iesi atunci cand doreste. Din perspectiva speculatorului e firesc sa existe short-selling; altfel ar fi captivul unui trend si obligat intr-o buna masura sa piarda.

Economia are bursa pe care o merita iar investitorii/speculatorii  (cetateni si votanti) au CNVM-ul pe care il merita.

1984 = 2009 ?

Este 1984 = 2009 ? Aritmetica are doar un singur raspuns la aceasta intrebare: Nu! Luciditatea are si ea un singur raspuns: Da! Astazi, in anul 2009 (suntem in 2009, nu in 1984), a intrat in vigoare Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de telecomunicatii. 1984 este anul in care se desfasoara actiunea din distopia lui George Orwell intitulata „1984” si scrisa in 1948. Cartea este inspirata din realitatea sistemului politic din Rusia lui Stalin si avea sa  o prefigureze si pe cea din timpul Razboiului Rece din lagarul socialisto-comunist.

Lasand la o parte firul epic in care personajul principal Winston Smith ce incercase sa lupte impotriva structurilor de opresiune ajunge intr-un final sa fie reeducat, in camera de tortura 101, (asa cum s-a intamplat in fapt pana in 1948 si cum avea sa se mai intample inca putin si dupa 1984) cartea lanseaza simboluri ce (re)devin actuale. Winston este cetateanul Oceaniei, un stat ce se afla intr-un razboi fara cauza cu Eurasia si Estasia. (Asa cum razboiul actual cu terorismul este un razboi fara cauza, sau un razboi cu o cauza fabricata, confectionata). Cetatenii habar n-au de ce Oceania se afla in conflict cu aceste doua tari; cand Oceania este in razboi cu una dintre ele, cealalta ii este aliata. Situatia pe front se schimba mereu, fara sa existe explicatii, asa ca era foarte greu sa stii care dintre ele este aliata Oceaniei si care este cea cu care se lupta de fapt. Populatia era condusa printr-o teroare densa, apasata in care nu existau referinte, nu existau puncte de sprijin, nu existau sisteme de valori. Cetatenii stiu ca oricand tara lor poate fi atacata de una dintre cele doua tari. (mereu se difuzeaza la tele-ecran stiri potrivit carora granitele tarii au fost atacate). Big Brother, conducatorul Oceaniei, pentru a-si consolida puterea si pentru a-i supune pe cetateni unei tensiuni vecine cu paranoia, evoca mereu pe dusmanul comun, pe Goldstein (de fapt nimeni nu-l vazuse niciodata, si nici nu exista) conducatorul unei organizatii secrete ce se pregatea undeva sa schimbe regimul lui Big Brother. Resursele disponibile pentru populatie erau mai putine cu fiecare zi ce trecea, ele fiind alocate de catre stat pentru a lupta cu Eurasia sau Estasia si cu Goldstein. (Cred ca similitudinile cu realitatea actuala sunt mai presus de orice evidenta.)

Tele-ecranul amplasat pe strazi si in fiecare casa supraveghea si emitea mereu informatii, stiri fara noima in care se insirau cifre, numere, procente ale cresterii productiei fara a se sti de catre nimeni care este baza ce sta la calculul procentelor. (asa cum astazi se emite zilnic despre cresteri, despre scaderi in procente dintr-o baza a carei valoare majoritatea n-o cunoastem, sau a carei mod de formare, agregare il cunosc si mai putini.)

Cartea este foarte interesanta si utila in demersul de a decodifica realitatea servita de tele-ecranul zilelor noastre in care merele ne sunt oferite drept pere. (cred ca v-am provocat curiozitatea de a o citi)  O recomand tuturor! 🙂

Astazi s-a implemetat dreptul statului de a ne viola individualitatea si libertatea. Libertatea, un cuvant repetat cu obstinatie, un cuvant uzat care se pare ca isi pierde sensul sau fundamental uman in interiorul granitelor unui stat paternalist, citofag, ce isi aroga puteri pe care nu este indreptatit de nimic sa le aiba in numele unor concepte vagi, laxe, pur si simplu inventate.(ex. terorismul)

Oamenii de stiinta trebuie in mod constant sa se tina in garda contra unei slabiciuni inerente naturii umane care ne poarta spre a atribui o existenta si o importanta unui concept pentru singura ratiune ca el a capatat un nume.

Paul Samuelson – L’Economique

As spune ca toti oamenii trebuie… nu doar cei de stiinta.

Un telefon discret cu Toma Caragiu 🙂



Anarhie, stat si utopie

Am sa fac o cvasi-recenzie a cartii lui Robert Nozick, „Anarhie, stat si utopie” pe care am reusit in sfarsit sa o citesc dupa ani de zile de la momentul in care am aflat de ea in „Omul recent” a lui H.-R. Patapievici.

Cartea lui R. Nozick apare ca o replica, ca o critica la cartea lui John Rawls „Theory of Justice” (1971) in care acesta din urma fundamenteaza doctrinar bazele Statului Providenta si a liberalismului egalitarist, prin concilierea economiei de piata cu asistentialismul, paternalismul, a libertatii personale cu echitatea ajutorului acordat celor aflati in nevoie, a economiei keynesiene cu liberalismul.

Cartea analizeaza justificarea, indreptatirea, legitimitatea de a exista a statului. Departe de a fi un militant al anarhismului, R. Nozick isi construieste teza ridicand numeroase intrebari si argumentand ca doar un stat minimal, un stat paznic de noapte se justifica si este legitim din punct de vedere moral. Este pusa in lumina ilegitimitatea Statului Providenta care intervine in mod direct in viata cetatenilor sai. Atunci cand se refera la Statul Providenta, nu face distinctie intre statul unui sistem economic socialist sau capitalist. Atat statele din economiile socialiste cat si cele din economiile capitaliste se poate considera ca au depasit demult limita statului minimal, arogandu-si forte si puteri discretionare ce au o incidenta mai mult negativa decat pozitiva asupra individului ca entitate suprema. Spre exemplu statul si-a arogat rolul unui agent economic foarte important, determinant chiar, o data cu Criza anilor ’30, cand prin Planul New Deal s-a vazut nevoit sa intervina in conditiile in care piata libera isi dovedise ineficienta. (Exista si acum numeroase discutii in ceea ce priveste ineficienta pietii libere, unii economisti sustin ca crah-ul folosit ca argument in favoarea sustinerii teoriei ineficientei pietei si a necesitatii interventiei statului, a fost unul provocat, realizat in mod deliberat de catre factorii de putere interesati. De la sfarsitul anilor ’30 pana acum rolul statului  in economie a fost si este inca, unul foarte important,  vezi S.U.A. si nu numai. In situatia actuala,  a unei noi mari crize, se poate sustine intr-o buna masura ca s-a demonstrat si ineficienta statului! Reglementari exista, insa intotdeauna vor fi incalcate de creativitatea lacoma a unor persoane mai mult sau mai putin morale, asa ca istoria se va repeta cu proxima ocazie… Exista voci care sustin ca Economia, ca stiinta, trebuie sa raspunda provocarilor situatiei economice actuale… in niciun caz! Un raspuns pertinent consider ca l-ar putea da doar sociologia, psihologia maselor sau psihologia patologica. Economia isi construieste majoritatea teoriilor si modelelor pornind de la premisa rationalitatii indivizilor (aceasta premisa se dovedeste  in realitate a nu fi mereu operationala, aplicabila, ca si in cazul de fata, faptul acesta nu face insa ca Economia sa fie inutila.)

In cartea sa, R. Nozick sustine ca din punct de vedere a teoriei indreptatirii, redistribuirea e o chestiune care incalca drepturile individuale:

„Impozitarea castigurilor provenite din munca este acelasi lucru cu munca fortata: a-i lua cuiva castigurile a „n” ore de munca este ca si cum l-ai forta sa lucreze pentru scopul altcuiva „n” ore.”

„Daca ar fi legitim ca un sistem de impozitare sa ia ceva din timpul liber al omului cu scopul de a fi de folos celui nevoias, cum poate fi legitim ca un sistem de impozitare sa ia din castigurile omului pentru acelasi scop?”

„Ce fel de drept asupra altora da cuiva o structura a starii finale legal institutionalizate?”

„Insusirea rezultatelor muncii altuia este echivalenta cu insusirea timpului sau si directionarea lui pentru a continua alte servituti. Ei sunt proprietarii tai partiali.”

Acestea sunt doar cateva dintre problematicile ridicate de R. Nozick. Unui socialist i s-ar putea parea ca fiind niste afirmatii socante. Justetea lor mi se pare insa mai presus de orice indoiala. Este nevoie de un stat cu puteri restranse! Insa constatam pe zi ce trece ca puterea sa se extinde spre toate domeniile existentei noastre profitand de situatiile de criza in care partizanii sai aclama reglementarea, profitand de adversarii mai mult sau mai putin reali (ex. terorismul) pentru a-si pune la dispozitie resurse financiare din randurile cetatenilor pe care mai apoi sa le distribuie, redistribuie in mod discretionar, dupa bunul plac, spre organizatii ineficiente, asa numite de interes national, adevarate gauri negre pentru banii publici. S-ar putea ca intre capitalismul de factura americana si socialismul clasic sa fie mai mult o diferenta de forma decat de fond. Statul american nu mai este de mult ceea ce isi imaginau fondatorii sai ca ar fi trebuit sa fie. America actuala este mai mult una a imaginii false, a cliseelor redundante golite de orice valoare.

In final, recomand cartea tuturor celor care vor sa isi imbogateasca perspectiva  personala asupra realitatii cotidiene, trecute si viitoare.

P.S. (09/06/2011) Tocmai ați citit cel mai accesat articol al acestui blog.

Lectie de monetarism

„Cancelarul:

Sa stiti toti: Biletul acesta are

O mie de coroane ca valoare.

Drept garantie stau nenumarate

Averi in subsolul tarii ingropate.

In schimbul lui, comorile, de-ndata

Ce vor fi scoase, vor sluji ca plata.

Imparatul:

Presimt un viclesug nelegiut!

Inalta slova, cine-a imitat-o!

Faptasul a ramas nepedepsit?

Trezorierul:

Adu-ti aminte: insusi ai semnat-o!

Ieri seara cand tronai ca zeul Pan.

Cu cancelarul ai tinut divan.

„Acorda-ti multumirea suverana,

Iar obstei tale har, c-un varf de pana!”

Si-ai iscalit. Cu arta, noaptea toata,

In mii de foi a fost multiplicata.

Ca binelui obstesc sa-i fie gaj.

Urgent s-a sigilat un prim tiraj.

Zece, treizeci, cincizeci , o suta-s gata.

Nici n-am cuvant sa-ti multumesc ca gloata.

Priveste-orasul: ieri bolind a moarte,

De-o alta viata are astazi parte!

Demult o lume-ntreaga ai fericit,

Dar nu erai cu-atata drag privit.

Chiar alfabetul si-a pierdut menirea:

Sub semnul acesta afli fericirea.

Imparatul:  

Si lume-l ia drept aur bun? Ostasii

Ce spun de aceasta solda? Dar curtenii?

Silit ma-nchin acestei noi minuni.

Maresalul:

Pe cei garbiti nu-i chip sa-i mai aduni:

Ca fulgerul se-mprastie in goana.

Misitii stau tot timpul in dugheana:

Orice bilet pe loc e onorat

In aur si argint, c-un mic rabat.

In hale, birturi, brutarii, la-ntreceri

O parte-a lumii pusa pe petreceri,

Iar alta sa se-mbrace mai frumos;

Toti postavarii taie, toti croitorii cos.

„Traiasca imparatul!” prin pivnite racnesc,

Se coace si se frige si blide zornaiesc.

Bufonul:

Ah, cinci mii de coroane! bani ai mei!

Mefisto:

Mai ziceti ca nebunul n-are minte?!

Mefisto:

Ai inviat iar, bute cu picioare!

Bufonul:

De multe, dar nu ca azi, ehei!

Mefisto:

De-atata bine, lac esti – de sudoare.

Bufonul:

Zi, foaia asta chiar inseamna ban?

Mefisto:

Ti-alina pofta-n gat si burdihan.

Bufonul:

Si pot sa-mi cumpar holde, cai si curte?

Mefisto:

Desigur! Fa-ti oferta! vor fi multe.

Bufonul:

Si iaz, paduri, castel?

Mefisto:

Pe legea mea!

Curand am sa te vad stapan sadea.

Bufonul:

La noapte voi dormi-n conac, cuminte!”

J.W. Goethe – „Faust”, 1859

LA MULTI bANI TUTUROR!

La Multi Ani Tuturor!

Sa vedem ce ne-a mai pregatit si anul acesta! 🙂