Ieri seara, in jurul orei 19.00 asteptand in statie autobuzul unguresc marca Ikarus cu o data a fabricatiei incerta ’80 – ’90 (amortizat probabil de zeci de ori) am asistat la o scena interesanta. Langa statie e un suport de unde se poate lua gratuit ziarul Adevarul de seara. Am avut sansa de a vedea momentul in care distribuitorul a adus cele 400-500 de bucati din editia mentionata. In secunda imediat urmatoare 3-4 persoane cu sacosele pregatite care s-au dovedit ca nu asteptau vreun autobuz au luat cata hartie au putut iar mai apoi diversi trecatori au luat cate 10-20 de bucati (probabil ar fi luat la randul lor mai mult, dar nu aveau sacosele la ei) pentru ca in 5 minute stocul gratuit existent sa fie lichidat.
Am ramas oarecum perplex cu toate ca este ceva vreme de cand mi-am spus ca sunt pregatit pentru orice si ca nimic nu m-ar mai putea surprinde. Atunci m-am gandit la costuri (intamplator imi fac lucrarea de licenta cu subiectul ce trateaza analiza costurilor). Teoretic si practic costurile, cheltuielile (output-ul monetar) mai mari provoaca o scadere a eficientei pentru un nivel dat al veniturilor (input-ul monetar) la fel si in cazul in care costurile cresc cu o rata mai mare decat rata de crestere a veniturilor. In situatia utopica in care costurile ar fi neglijabile sau inexistente conceptul de eficienta ar fi demonetizat, golit de orice sens.
Totusi in scena la care am asistat apar doua tipuri de eficiente, de beneficii. Una ar fi eficienta sociala, beneficiul social ce s-ar masura prin numarul de persoane care au citit cele 500 de ziare iar al doilea tip de eficienta ar fi eficienta individuala, satisfactia individuala ce s-ar putea masura prin numarul de borcane impachetate, si/sau suprafata acoperita de acele cateva persoane care au luat majoritatea ziarelor.
Initial am fost indignat; dar mi-am dat seama ca devoratorii de hartie fac parte din specia homo oeconomicus, sunt practicienii perfecti ai utilitarismului. Pe ei nu i-a interesat utilitatea, satisfactia, interesul colectivitatii (cati oameni vor citi ziarele respective) ci utilitatea personala (cate borcane vor impacheta cu ziarele acelea).
Cat am dori sau nu sa recunostem, interesul individual altereaza interesul colectiv, intre cele doua exista pana la urma un conflict mai mult sau mai putin evident, din aceasta perspectiva teoria jocurilor sociale cu suma non-nula (cum ar fi asa numitul contract social) in care toti castiga mai mult decat pierde fiecare in parte pare a fi partial falsa. Realitatea dovedeste de cele mai multe ori ca atunci cand cineva pierde altcineva castiga. Totusi este greu de dat un verdict pentru ca cele doua (castigul/ pierderea) sunt privite din perspective diferite, de catre indivizi diferiti si au, ca si-n cazul nostru, unitati de masura diferite ce nu pot fi convertite una in cealalta, iar daca nu au unitati de masura, nu pot fi convertite cu precizie in unitati de utilitate adimensionale.
Pe de alta parte conceptul de piata libera promovat de magia mainii invizibile a lui Adam Smith ce ne sugereaza ca urmarirea interesului individual de catre fiecare in parte duce intr-un final pe cale de consecinta la prosperitatea tuturor pare a fi si el infirmat de scena noastra reala. Beneficiile promise de mana invizibila s-ar realiza probabil doar intr-o piata atomizata, intr-o piata in care interesele nu sunt contrare ci complementare (de exemplu barter – trocul). Doar atunci am putea considera piata eficienta in distribuirea beneficiilor, dar daca am lua in considerare viteza de rotatie din cazul trocului, piata ar sfarsi prin a fi catalogata tot ineficienta. Realitatea (si cazul nostru concret) infirma teoria pietei libere, a mainii invizibile pentru ca ii infirma ipotezele. Una dintre ipoteze este existenta informarii complete a tuturor participantilor care sunt capabili astfel sa ia decizia ce mai buna pentru ei. De fapt asimetria informatiei e o realitate inerenta conditie noastre umane (ei stiau ca urmeaza sa vina distribuitorul cu ziarele asa ca asteptau cu sacosele, eu nu stiam pana atunci, aveau statutul de insider). A doua ipoteza a teoriei pietei libere este cea care mizeaza pe rationalitatea participantilor; fapt infirmat si de aceasta data de realitate, in general, si de sceneta concreta: cei care au luat ziarele nu pot fi in nici un caz considerati rationali din perspectiva sociala; ei nu s-au gandit la ceilalti carora le-au provocat consecinte negative prin luarea tuturor ziarelor, privandu-i de informare; astfel s-a manifestat hazardul moral negat implicit de teoria jocului cu suma non-nula sau de teoria pietei libere bazata pe proverbul mainii invizibile.
P.S. Articolul este un exercitiu de inductie, valabilitatea procedurii inductive este negata de filosofi precum Karl Popper pentru ca se pleaca de la o situatie concreta, observabila ce se ia drept fundament pentru generalizari care se doreau a fi dovedite. In cazul meu, am dorit sa demonstrez ca nici fundamentalismul (increderea dogmatica) piete libere si nici fundamentalismul etatist nu sunt aplicabile realitatii economice si sociale mult prea complexe. Parafrazandu-l pe Nietzsche, dusmanul adevarului nu este minciuna ci convingerea.
O altă perspectivă 