Monthly Archives: Decembrie 2009

Tiparnița rulează

Am fost acum câteva zile la bancă să efectuez o operațiune pe persoană fizică. Printre bucățile de plastic primite se aflau și 5 bancnote fierbinți, proaspete, cu serii consecutive și cu un miros înțepător de vopsea. Istoria ține să-l contrazică pe Vespasian; banii nu aveau miros când plăteai înainte de a intra în latrina publică, dar au, acum, în zilele moderne/postmoderne, un iz pestilențial după ce ieși dintr-o bancă.

Ca la orice marfă pe care o primesc, m-am uitat după data fabricației și a expirării. Surprinzător, producție 1 iulie 2005 cu toate că ai jura că cineva i-a listat la imprimantă în spatele ghișeului (back-office .eng). Fie BNR are depozite etanșe, păstrătoare de arome odorizante din 2005 până la sfârșitul lui 2009, fie nu au mai oprit tiparnița de atunci, nici măcar, pentru ai schimba plăcuțele metalice ce imprimă data, fie amândouă.

În ce privește momentul expirării, acesta nu e menționat; dar este cu atât mai apropiat cu cât producția intensivă de plastic generează o inflație reală mare, adică o rată de actualizare pentru valoarea în timp a banilor la fel de mare; în cazul în care banii nu sunt protejați măcar parțial de o dobândă de depozit (dobânda la vedere fiind aproape nulă). Însă, practic, e imposibil să-ți protejezi valoarea reală a banilor pentru supravețuire, pe care îi vei avea (primi) peste câțiva ani. Ei sunt un dat al viitorului devenit prezent și al prezentului devenit viitor. Când expiră totuși o unitate monetară? În momentul în care pentru același bun, cu aceleași caracteristici, pe care îl cumpăram cu ceva timp în urmă în schimbul unei unități monetare, trebuie să dau la schimb dublul.

Să luăm cazul elementar, leu-pâine. Pentru a vedea de câte ori a expirat leul în raport cu bunul pâine, ne luăm drept bază un preț istoric al pâinii (din amintirile mele, prețul pâinei a fost la un moment dat 250 lei). Acest preț de bază, îl dublăm și obținem astfel, seria: 250 lei, 500 lei, 1.000 lei, 2.000 lei, 4.000 lei, 8.000lei, 16.000 lei vechi (prețul actual). Astfel, observăm că unitatea monetară de 250 lei s-a devalorizat de 6 ori în raport cu pâinea în decursul a 20 de ani (asta presupunând că am amintiri de la 2 ani despre prețul pâinei). În termeni procentuali, prețul pâinei a înregistrat un indice de  creștere de 6.300% în condițiile în care cred că am putea considera relativ echilibrat raportul dintre cererea-oferta de pâine (nu a locuit poporul chinez în așa numitul  grânar al Europei, nu au fost înregistrate descoperiri spectaculoase în domeniul panificației etc. etc.).

Pâinea e aproape aceiași de mai bine de 2000 de ani. Ce s-a schimbat, totuși, în mai puțin de 20  de ani? Leul, ca marfă, a expirat de 6 ori; ca animal virtual a fost ucis de 6 ori chiar de cei care îl desenează pe hârtie, mai recent, pe plastic.

Fără a greși prea mult, cred că am putea confunda indicele de creștere al prețului pâinii de 6.300% cu indicele efectiv de creștere al inflației pentru că prețul pâinei reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât un coș de costuri/prețuri agregate din amonte al mai multor produse/servicii importante precum:salarii, benzină, gaz, energie electrică, chirii, dobânzi, făină, apă, sare și piper…

P.S. Dincolo de exprimarea plastică (în tendință cu materialitatea bancnotelor) prezența perpetuă a inflației pentru a taxa populația, a competiției dintre state de a-și devaloriza monedele pentru a-și păstra competitivitatea rămân probleme/dileme economice de actualitate și interes general. Paradigma keynesiană și-a arătat limitele; probabil ar fi necesar ca școala austriacă să fie reconsiderată cu toate că dialogul între îndoctrinați (interesați/profitori) fanatici va fi mereu unul al surzilor.

O întrebare

O întrebare ce a zburat cu obstinație pe la urechile mele în ultimele zile a fost: Ai fost la vot ? Cum să mă duc la vot tocmai eu, acela căruia, nu de puține ori, îi e greu să se ducă și după pâine ?