Monthly Archives: Februarie 2010

Secta sexuală a virginilor

Există multe virgine și multe curve care au fantezii sexuale cu virgini. Pentru foarte multe dintre ele cel mai accesibil virgin este doar Isus. La fel, există mulți virgini și mulți curvălăi care au fantezii sexuale cu virgine. Pentru foarte mulți dintre ei cea mai la îndemână virgină este doar Fecioara Maria.

Din păcate, pentru toate acestea, Isus a fost dezvirginat de curva de Maria Magdalena cu ocazia blowjob-ului public fetișizat în spălatul picioarelor. La fel, din păcate, pentru toți aceștia, Fecioara Maria a fost dezvirginată de Isus, unicul Ei Fiu, născut, nu făcut (a se citi: născut, nu futut).

Pretinsul P.S. Trag nădejdea, că feministele mai mult/mai puțin sau mai degrabă virgine mental au observat că am dezvoltat conceptul de curvălău, simetricul de gen masulin al substantivului care, până să scriu eu acest articol, avea doar un singur gen discriminator, feminin; și anume, curvă. Astfel, le-am scos, pentru totdeauna, din dilema s(d)exologică în care se aflau. Sper să accepte soluția oferită de mine (un mascul feroce) și să nu o considere o ofensă din partea inteligenței speculative paternaliste; asta este șansa  lor de a deveni egalele lexicale ale bărbaților (lele le, ale, ale 🙂 ).

Acest articol este un pamflet, sau nu… Cert e că P.S.-ul deveni mai lung decât articolul în sine, fapt îngrijorător, sau nu… pentru că am vorbit, de fapt, de religia creștină iar apoi de religia feminină, ambele născute dintr-o inferioritate resimțită, reală și imaginară ce mai apoi va fi exploatată de diverși șarlatani.

Adevăratul P.S. Sper să nu fiu pedepsit cu focul și viermii veșnici. (caută pe la Marcu pe acolo). Oricum, o dată cu noi mor și speranța și viermii iar focul se stinge. Fraților! Sunt păcătos, sunt bolnav! Jur să mă însănătoșesc, scăpând de boala din mine, de noțiunea de păcat!

Aruncați cu pietre!, adică, scrieți comentarii! (suspect, am început să vorbesc în pilde ca cineva cunoscut, trebuie să mă îngrijesc, cum spuneam…).

Anunțuri

Oleacă de dadaism organizat și premeditat

Când intru pe blog-ul ăsta mai arunc câte un ochi prin sertarul cu draft-uri vechi de luni, de săptămâni, de zile… Mai scriu un articol, mai adaug vreo schiță… O schiță ar cuprinde un titlu, care de cele mai multe ori este schimbat din motive de inadecvare, după ce articolul va fi fost finalizat și vreo 5 cuvinte cheie între care la momentul ăla cred că ar exista anumite relații, că aș putea forma niște propoziții cât mai puțin ilogice și iraționale. După ceva timp, zile, săptămâni, luni, (cel mai vechi draft, a împlinit chiar vârsta de un anișor :), îi urez La Mulți Ani, din politețe bine organizată în indiferență, pe această cale, cu toate că ar trebui să-l finalizez, adică să-l ucid) acele enumerații de câteva cuvinte ajung să nu-mi mai spună nimic sau cu totul altceva, asta în cazul în care îmi mai amintesc care era acel ceva: Alexandru Ioan Cuza, optimizare, profit, mitologie evreiască, evaluare, proverb englezesc, optimizare, marketingul, bumerang, putere, capitalism, active, valoare, ecart, bancă, sistem, organizație, speculație, biblie, management, răspunsuri, portofoliu, așteptări, educație, decizie, forme fără fond, bani, încredere, VAN, prizonieri, ai, unor, cuvinte, ale, unor, sensuri, ale, unor, reprezentări…

Cel mai nobil

După mai multe deliberări personale, am desemnat ca fiind cel mai nobil animal, calul. Pentru asta, nu am avut în vedere extremele, mârțoagele și caii pur sânge. O mârțoagă nu poate ajunge un cal de rasă, dar bine îngrijit poate atinge modelul mediu fictiv din capul meu care să exprime, decență, forță, lumină, demnitate, respect, echilibru, inteligență.

Am căutat mai apoi un echivalent al calului în regnul uman, pentru a desemna, astfel, indirect, prin atribuire, prin etichetarea cu blazonul calului cel ce ar putea fi cel mai nobil om. M-am uitat în toate părțile din jurul meu cât de departe am putut. Am văzut doar porci, boi, arici, șerpi, broaște, limbrici, șobolani, gândaci, oi, câini, cameleoni, hiene, lipitori, pinguini cu pretenții de colibri, vulpi, fazani, șopârle, muște, maimuțe pseudosapiens… am văzut toată Arca lui Noe și chiar și ce a mai rămas pe lângă ea din motive de necurățenie (adică animale păcătoase ?!) și capacitate de transport.

Sunt în mijlocul unei grădini zoologice, unei ferme în care nu există nici un cal, sau dacă există, nu-l pot observa de la înălțimea mea de rac.

Simptom

Probabil, un prim simptom al nebuniei ar fi disprețul față de tagma psihologilor, tot așa cum, un prim simptom al necredinței ar putea fi disprețul față de tagma preoțească.

Blog stats

10.000 hits

Poze motivaționale, Italia cu întârziere…

Sensul unor cuvinte precum: motivație, credință, voință îmi este de foarte multe ori inaccesibil. Dar niște poze simple, niște imagini, iluzii în cele din urmă pot să te ajute să înțelegi și să accepți sensul anumitor cuvinte străine până atunci. Așa că, fotografiile următoare realizate de sora mea în Torino, Italia,  s-ar putea încadra în această categorie.

Ultima fotografie reprezintă simbolul orașului Torino, Mole Antonelliana. La câteva străzi de ea se află piazza Carlo Alberto în care la 3 ianuarie 1889 Nietzsche cădea pradă nebuniei, fiind sensibilizat profund de scena unui cal bătut.

În următoarele rânduri prezint câteva aforisme dintre multele ale lui Nietzsche care îmi plac și cu care sunt de acord (nu prea cred că s-ar mândri să audă că sunt de acord cu el, probabil acest lucru l-ar face să-și revizuiscă apocrifele și să-și schimbe ideile 🙂 ).

A deveni ipocrit – Toți cerșetorii devin ipocriți ca toți cei care-și construiesc meseria pe lipsuri sau deznădejde (indiferent dacă este o deznădejde personală sau publică) – cerșetorul nu simte nici pe departe cu atâta putere deznădejdea, cu cât este obligat să o provoace celorlalți, dacă vrea să trăiască din cerșit.

Latrinele sufletului – Și sufletul trebuie să aibă latrinele sale pe unde să i se scurgă gunoaiele. Sunt multe lucruri care pot îndeplini acest deziderat: persoane, relații, clase sociale, poate patria ori lumea întreagă sau, pentru cei mai orgolioși (adică bunii noștri pesimiști moderni) – slăvitul Dumnezeu.

Cel mai necesar apostol – Printre cei doisprezece apostoli trebuie să existe întotdeauna unul dur, ca de piatră, pentru ca noua biserică să se poată edifica pe el.

A crede în boală înseamnă a fi bolnav – Creștinismul este primul care a zugrăvit diavolul pe temelia lumii; tot el a introdus prima dată păcatul în această lume. Credința în remediile pe care le oferea în schimb a fost măcinată treptat până la rădăcini; dar rezidă în continuare credința în boală pe care el a propovăduit-o și a răspândit-o.

Omenesc, mult prea omenesc, Fr. Nietzsche (1878)

România, te iubesc? Te-am iubit vreodată?

România, luată ca țară, este minunată, există resurse nenumărate, o istorie plină de eroism… Dar toate aspectele pozitive dispar în momentul în care este privită răutatea din ochii oamenilor, care au devenit așa din cauza vieții de amărâți pe care o au, fiind obligați, datorită altora, care le dictează ce să facă… Românii nu mai trăiesc cu adevărat de foarte mult timp, și mă refer la cei obișnuiți, nu la „vip-uri” sau la persoanele „importante” din stat, cei ce au bani cu duiumul, majoritatea datorită rudelor pe care le au în Parlament sau în Guvern, ori chiar pe șeful statului… cei pe care i-am enumerat sunt reprezentații legali ai oamenilor de rând, iar acest fapt le dă dreptul să își bată joc total. Asta e politica… Așadar, toată țara e defectă, e defect sistemul medical, precum și cel de învâțământ, sistemul juridic, caminele groaznice…tot. Iar primarii, nu dau nume, dar se știu care, dezvoltă turismul în acele orașe, uitând să se gândească la oamenii ce pur și simplu mor din cauza înfometării. Văd un astfel de viitor extraordinar, să fie vizitați de toate tipurile de oameni, de stăini, că doar ei sunt mai importanți, pentru că ei, venind cât mai mulți, îi ies primarului bani, doar ce afaceri ar putea face cu un oraș de gunoi, plin de oameni care beau și se târâie pe drumuri, pentru că societatea i-a facut slabi, i-a determinat să se limiteze, să se gândească că viața nu are nici un scop, să facă aceleași chestiuni zilnic, rutina să îi termine, să nu mai spere să vadă lumea, pentru că oricum nu ar reuși, cu ce resurse financiare? Mai apar cazuri în care copii de 13 ani se sinucid pentru că le e frică să ajungă acasă, la mama și tata, care îi bat de îi usucă, pentru că profesorul a avut o stare de rahat în acea zi și se razbună pe bietul copil și îi trântește un 3 în catalog… Cu ce suflet să se mai ducă acela la școala? Ca să îi pună profesorul nu știu ce notă mică și apoi să își primească bătaia acasă? Ce viață e aceasta? Ce Speranță pentru copii? Ce se întamplă? Sau un copil de 1 an și 2 luni să moară, pentru că doctorița de familie i-a dat o rețetă, pe care părinții nu o puteau plăti, că mai aveau încă 3 copii de hranit și tratat, deși pentru copii atât de mici se dau tratamente gratuite… Speranța pentru România mai există, dar atâta timp cât fiecare dintre români se schimbă, redevin oameni, nu bestii egoiste, nesătule… În ce lume trăim? Într-o lume mizerabilă!

România, nu te iubesc, pentru că nu îi iubesc pe oamenii ce îți aparțin. Dar ne vom reveni.

P.S.: Articol scris de către Oana Nechiforescu, elevă în clasa a XII-a și probabil viitoare studentă la jurnalism.