Monthly Archives: Mai 2017

Iraționalul Iisus

În una dintre pildele biblice, Iisus pleacă în căutarea mielului rătăcit lăsându-și turma nesupravegheată. Dincolo de multiplele moduri în care poate fi interpretată această pildă, din perspectivă comportamentală, situația descrisă lasă să se înțeleagă că Iisus este mânat de aversiunea față de pierdere atunci când pleacă după miel. Își riscă, în mod irațional, întreaga turmă doar din dorința de a recupera mielul pierdut.

Ocazia devenirii

Prin păcatul originar omul a încetat să fie animal și a devenit om. Prin păcatul secundar, uciderea dumnezeului-om, omul a primit ocazia de a deveni dumnezeu. Astfel, păcatul este ocazia devenirii.

Drama omului

Drama omului constă în faptul că nu este nici animal, nici dumnezeu. Nici cald, nici rece, cum spune Apocalipsa. Deci, condiția omului este această stare intermediară, călduță.

Animalitate, umanitate, divinitate

Așa cum omul s-a ridicat din animal, tot așa se poate ridica la divin.

P.S. Ideea poate fi întâlnită la Giovanni Papini, Ioan Gură de Aur și (probabil) alții. Post Hoc fallacy mă absolvă de orice culpă a unui presupus plagiat. Altfel spus, nu am nici o vină că m-am născut mai târziu.