Am considerat oportun sa fac o prezentare sumara a obligatiunilor in conditiile actuale in care suntem asaltati de promovari agresive ale depozitelor bancare, in contextul unui climat de incertitudine caracterizat printr-o aversiune fata de risc mai ridicata.
Obligatiunile sunt o alternativa la constituirea de depozite. Atat obigatiunile cat si depozitele prezinta in genere un risc mai scazut fata de alte active financiare si un randament pe masura. Ele se adreseaza celor care vor un venit mai redus si relativ constant pe termen lung.
Obligatiunilor emise de administratiile locale (institutii ale statului) li se poate asocia chiar un risc nul in conditiile in care statul poate pune oricand tiparnita in functiune; insa, reversul medaliei, asta nu garanteaza intotdeauna un castig real (doar in conditiile in care ratele dobanzii sunt indexate cu rata inflatie si/sau cu indicele preturilor de consum).
Obligatiunilor emise de companii li se poate asocia un risc mai mare decat celor emise de catre adminsitratii locale; in acesta situatie cel care cumpara obligatiunile isi asuma riscul de creditor, totusi este un creditor de gradul I, spre deosebire de cazul in care ar fi actionar.
Societatile pe actiuni care indeplinesc anumite criterii de performanta pot emite titluri de valoare (titluri de credit) sub forma de obligatiuni pe care sa le puna in circulatie, in anumite conditii. Aceasta forma de imprumut ar parea destul de interesanta (nu se solicita garantii reale ca in cazul creditelor bancare, diverse restrictii contractuale etc.), insa conditiile de lansare a imprumuturilor obligatare sunt deosebit de „pretentioase” sub aspectul angajarii acestora: pe de o parte, entitatea emitenta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii impuse de legislatia nationala iar, pe de alta parte, increderea publicului in respectiva entitate trebuie sa fie deosebita pentru a face atractiva investitia in titlurile emise de aceasta.
Sa vedem insa in ce consta mai precis o obligatiune.
Un imprumut individual se caracterizeaza prin faptul ca suma totala a capitalului imprumutat e indivizibila si e pusa la dispozitia unui debitor unic de catre un creditor unic
In mod frecvent imprumutatul decide sa divizeze datoria sa intr-un numar mare de parti subscrise de catre mai multi imprumutatori. In acest caz e vorba de o emisiune a unui imprumut obligatar. Obligatiunile sunt niste inscrisuri ce constituie, in fapt, o recunoastere de datorie.
In acest context trebuie definit urmatorii termeni legati de imprumuturile obligatare:
- valoarea (pretul) nominala (VN) sau valoarea faciala reprezinta valoarea inscrisa pe titlul de credit (in varianta materiala), valoare ce sta la baza calculului dobanzilor;
- valoare (pretul) de emisiune (VE) reprezinta suma pe care creditorul o plateste efectiv debitorului;
- valoarea (pretul) de rambursare (VR) reprezinta suma pe care creditorul o va primi la scadenta;
- scadenta imprumutului este data de rambursare a obligatiunilor: pot fi rambursate la o data fixa, rambursarea realizandu-se intr-o singura transa sau imprumuturi cu scadente variabile, in care rascumparea se poate face periodic, prin tragerea la sorti a obligatiunilor, sau imprumuturi obligatare convertibile in actiuni, situatie in care obligatarul(proprietarul actiunii) poate solicita conversia creantei sale in actiuni ale aceleiasi entitati;
- dobanda obligatiunii este venitul obligatiunii, calculat prin aplicarea unor rate fixe sau variabile asupra valorii nominale a obligatiunii; cuponul este marimea dobanzii varsata anual. In functie de tipul ratei dobanzii se pot distinge doua categorii de imprumuturi obligatare: – imprumuturi cu rata fixa, pentru care rata dobanzii este fixata in momentul emisiunii pentru intreaga durata a imprumutului. – imprumutir cu rata variabila care pot fi, la randul lor: imprumuturi cu o rata revizuibila la o anumit perioada de timp (3 luni, 6 luni, 1 an, etc.), prin referinta la ratele pietei obligatare si ale pietei monetare, sau imprumuturi a caror remunerare este indexata.
Atunci cand operatiunea de plata a dobanzilor si de rambursare a capitalului se realizeaza concomitent si o singura data, la scadenta imprumutului, titlul de creanta se numeste obligatiune zero-cupon. (discount bond).
In general, intre cele trei valori exista egalitate. Insa, din motive de „stimulare” a potentialilor creditori, entitayile iau inn calcul inegalitatea celor trei valori. De regula, se verifica relatia: VE<VN<VR, insa nu este exclusa si situatia in care VE>VN, mai ales acolo unde riscurile de creditare a societatii sunt reduse. Astfel putem spune ca: prima de emisiune reprezinta diferenta dintre valoarea nominala si valoarea de emisiune a titlului de credit iar prima de rambursare reprezinta diferenta dintre valoarea de rambursare si valoarea nominala a titlului de credit.
De exemplu, o entitate initiaza o emisiune de obligatiuni cu ramatoarele carcateristici:
-numar de obligatiuni: 10.000.
-valoarea nominala pe titlu (VN):50 euro.
-rata dobanzii: 10%.
-valoarea de emisiune (VE): 49 euro.
-valoarea de rambursare (VR): 52 euro.
-scadenta: ianuarie 2015.
Prima de emisiune (PE)=VN-VE
PE= 50-49 = 1 euro/obligatiune.
PE totala = 10.000 euro.
Prima de rambursare (PR)= VR-VN.
PR= 52-50 = 2 euro/obligatiune.
PR totala = 20.000 euro.
Obligatiunile pot fi negociate si cotate pe piata obligatara. Cotatia se face din procent fata de nominal indicand parteadin cuponul consumat. Pentru a obtine valoarea obligatiuni e necesar sa fie cunoscut cursul zilei al obligatiunii (denumit si cursul „la piciorul cuponului”) si valoarea cuponului consumat.
Spre exemplu pentru o obligatiune rambursabila in fine, cu valoarea nominala de 5.000 Ron trebuiesc avute in vedere doua informatii: cursul zilei (fie 105,6 %) si cuponul consumat (fie 4,565%). In aceste conditii, valoarea titlului este: (105,6%+4,565%)*5.000 Ron=5508,25 Ron.
Cuponul consumat (cc) reprezinta valoarea cuponului, in procent raportata la perioada anului consumata intre ultimul cuppon si data de calcul. Daca „d” este durata (in zile) ce separa data de detasare a ultimului cupon de data de calcul si daca „i” e rata nominala a dobanzii, cuponul consumat se calculeaza dupa formula: cc=i*(d/365 sau 366).
Exista numeroase tipuri de imprumuturi obligatare in afara celor clasice. Anumite imprumutri prevad clauze de rambursare prin anticipare, cel mai adesea la dorinta emitentului. Rascumpararea se poate face pe bursa. Alte tipuri de imprumuturi, asa cum spuneam mai sus, propun o remuneratie indexata. De asemenea pe piata mai exista si produse hibrid, precum: obligatiunile convertibile sau sau obligatiunile cu bonuri de subscriere.
In conditiile actuale ratele de dobanda practicate la obligatiuni sunt relativ mari, iar in cazul in care sunt si fixe e si mai bine pentru creditor tinand cont ca dobanzile practicate acum la depozite de catre banci nu vor „supravietui” mult ci doar maxim 1-2 ani pana cand bancile vor aspira banii disponibili ai gospodariilor pentru ca mai apoi pe baza lor sa dea credite in sume de zeci de ori mai mari decat sumele detinute ca depozit si la marje consistente intre activ si pasiv. Tinand cont si de obiectivele de convergenta la moneda euro, inflatia va trebui sa scada si o data cu ea BNR va trebuie sa scada si rata dobanzii de referinta iar bancile rata dobanzilor practicate la depozite.
Oricum e putin probabil ca marjele mari dintre dobanzile practicate la activ (in general credite) si pasiv (in general depozite) practicate de bancile din Romania sa dispara, ele vor pastra in genera acelasi raport mediu 3:1, pentru ca totusi mai e nevoie de bani in tara asta si ei trebuie sa profite cat mai mult de aceasta nevoie de bani. Pana acum gospodariile si-au manifestat nevoia de bani, insa va fi timpul cand si companiile or sa trebuiasca sa se imprumute si sa aiba o pondere mai mare in categoria clientilor bancilor.
Dobanzile la credite si depozite vor scadea intr-un viitor mai apropiat sau indepartat, insa marjele se vor pastra, altfel cum ar mai participa spre exemplu BCR cu 30% la profitul consolidat al ERSTE? Totul e destul de simplu, subsidiarele din Romania sunt doar niste „vaci de muls” (conform matricii BCG-Boston Consulting Group) in portofoliul bancilor straine, asa ca nu trebuie sa ne facem sperante in ceea ce priveste diminuarea marjelor practicate.
O altă perspectivă 