Monthly Archives: octombrie 2011

Counterfact

Evreii au avut inițial imprudența de-a-l ucide pe Isus și ulterior neșansa de-a-l ucide pe Pavel aka Saul.

Deznădejdea

Dezgustul și deznădejdea care te cuprind după ce-ți irosești sămânța pe o târfă anostă și amorfă.

Mi-am dat seama

Mi-am dat seama de câțiva ani buni, că e mult mai bine să nu consum băuturi alcoolice nici în cantități moderate pentru a nu fi pus de către creierul al cărui posesor sunt în situația de a îndoi uși metalice cu capul, de a sparge uși de lemn cu pumnul sau de al vedea pe garcea.

Politică românească

Românii votează cu curul, nu cu capul (asta în ipoteza în care ar avea cap). Iau sufragiul între buci, strâng bine din cur, apoi se cațără ca maimuțele pe urne, centrează fisura mai mult sau mai puțin lărgită (în funcție de câte ori și de cine a fost penetrată) și printr-o bășină cu sau fără stropi (conform sondajelor mai mult cu stropi) slobozesc hărtiuța în urna plină de căcălău puturos încă de la primele ore ale dimineții. Când votezi cu curul e imposibil să nu se umple cutiuța cu căcat.

Tehnici de persuasiune

Pentru a credibiliza învierea trebuie să demonizezi și să glorifici deopotrivă contrariul, moartea.

Starea de râpă

Fiind în râpă și ne mai având ce cărți să citesc m-am apucat de recitit Noul Testament, Vechiul Testament fiind pentru mine o simplă istorie a poporului evreu, istorie care, ce-i drept, nici nu mă privește și nici nu prea mă interesează. Recomand Noul Testament ca fiind o colecție de cărțulii antrenante, plăcute lecturii și profund umane: cu și despre curve și virgine, rasism, gelozie, mânie, răzbunare, crime, trădători, martori mincinoși, tâlhari și prostituate, nebuni și posedați, comploturi și asasinate, sfinți și satane, săraci și bogați, evrei și neevrei, ură și iubire, producție și reproducție, alfa și omega, foc și sânge, bișnițari și împărați, ciobani și marinari și nelipsitele efecte speciale etc. etc.

Prosteală

În condițiile unui dumnezeu omniscient, actul de mărturisire (spovedania) e o prosteală umilitoare.

Virginii și curvele

Riscul virginilor e să se îndrăgostească de prima curvă pe care o plătesc.

Redefinire

Bătrânețea, pierderea entuziasmului.

Necredința speranței

Credința e siguranță, e certitudine. Necredința e nesiguranță, e incertitudine, e speranță. Cel care bănuiește că se află pe un drum cu fundătură și continuă să meargă în loc să se întoarcă nu crede pe deplin în bănuiala sa, adică speră să nu dea peste fundătură.