Monthly Archives: martie 2018

Bursa așteptărilor

Bursa îți va depăși mereu așteptările, atât pe cele mai optimiste cât și pe cele mai pesimiste.

Anotimpurile depresiei

Depresia de primăvară, depresia de vară, depresia de toamnă, depresia de iarnă.

Când nu știi

Când nu știi ce să spui,

Mai bați un cui,

Când nu știi ce să faci,

Te duci să te caci.

Bursa palavrelor

Atunci când Bursa scade, toți cei care în întreaga lor viață nu au făcut nici măcar o tranzacție pe Bursă, află, știu și vorbesc despre prăbușirea acesteia, însă atunci când Bursa crește, foarte puțini dintre aceștia mai află și vorbesc despre.

Printre noi

Torționarii există și trăiesc printre noi, așa cum au existat mereu, doar că în prezent nu există suportul legal și angajatorii lor, astfel că acum ei ocupă diverse locuri de muncă demne și inofensive.

Insomnia

Ne lamentăm că viața e scurtă, că zilele trec repede iar anii și mai repede, însă o insomnie ne demonstrează imediat cât de lungă și insuportabilă poate fi viața.